Mă iubesc..?

        Iubirea este ca un drog.Te face să te simți bine,apoi te dărâmă,te distruge pe dinăuntru.
         Sufletul meu cere iubire și eu îi dau câte puțin,o doză..Mă iubesc așa cum nu am făcut-o niciodată.Mă ridic și mă dobor singură.Trupul meu cere doza de iubire ce nu o poate primi zilnic și atunci mă prăbușesc,mă rănesc.
         Cer iubirea ca un bolnav,devin dependentă de iubirea celor din jur..și nu ofer nimic înapoi.
         Iubirea mea e egoistă,nebună.Iubirea mea e răvășită,efemeră..Iubirea mea mă omoară,apoi mă readuce la viață.Iubirea mea mă rănește,iubirea mea mă vindecă.Mă orbește,mă face să nu mă gândesc la consecințe,îmi redă fericirea..
         Mă iubesc atunci când pot zâmbi chiar și când mi-e greu,pentru că iubirea îmi dă speranța că o să trec peste.Mă iubesc atunci când pot fi alături de persoanele de lângă mine când au nevoie,pentru că mă răsplătesc cu iubire.
         Am nevoie de iubire ca de un drog..sunt dependentă.
        

        

               

„Copilă ce devine femeie.Inocență ce dispare.O „ea” nepăsătoare.”

Fals.

                Iubire..

                Cine mai crede în așa ceva?Cine încă e naiv?Acum..toată lumea are -cel puțin- o mască.Fiecare vrea să aibă lângă el pe cineva.Nu contează cât de falsă e persoana aceea.Pur și simplu,vrei să ai pe cineva,să nu te simți singur.Dar ești mai singur decât un cub de gheață într-o mare.Ai pe cineva..de aparență.Toți mint,sunt ”buni” doar pentru a avea pe cineva alături.

                Spune-mi ”te iubesc”,spune-mi ”îmi pare rău”.Și o să te cred la fel cum și tu crezi ce spui.

                Hai să ne mințim și să zâmbim.Hai să nu fim noi și să fim falși.Așa am ajuns..

                Te cred..când îmi spui că ai nevoie de cineva lângă tine.Te cred,pentru că așa e.Dar nu poți avea pe cineva alături când calci persoane în picioare să ajungi unde ți-ai propus..nu atunci când ești fals.

                Hai să zâmbim,hai să păstrăm aparența.Suntem fericiți.Dar numai noi știm ce se întâmplă după ce seara se lasă,rămânem singuri în cameră,ascultând o melodie ce ne reamintește de cum eram odată : copii inocenți ce credeau în ”iubire”.

                Dar când revenim la realitate..suntem la fel de singuri.

„Copilă ce devine femeie.Inocență ce dispare.O „ea” nepăsătoare.”