În sufletul meu e un haos total.Se duc mii de războaie mute,toate simultan..
Îmi aduc aminte de ultima dată când am vorbit cu „acel cineva” și de ultima confesiune a lui.Încă îmi amintesc de ultima oară când mi-a spus că eu sunt fata specială din viața lui,cea care l-a făcut să iubească.Eu nici nu știam ce să spun,nu știam dacă să fiu naivă să-l cred.Am ales să-i tai firul speranței de care se agăța prin simple cuvinte : „
-E mai bine dacă nu mai vorbim.” Nici nu pot descrie în cuvinte ceea ce mi-a transmis prin tonul vocii lui.Tonul ce odată era cald,plin de iubire,vocea ce mă ridica de la pământ atunci când cădeam...deodată a devenit rece,în care simțeam dezamăgirea,disprețul față de alegerea mea....și durere..
Am ales să-i închid telefonul în timp ce o lacrimă se despărțea de adăpostul ochilor mei.
Tot felul de amintiri de care încerc să scap mă bântuie în fiecare noapte și îmi chinuie fiecare parte nepătată a sufletului meu.Am un suflet individualizat,alcătuit din mai multe părți.Părți în care durerea încearcă să domine.Părți în care iubirea e totul pentru că e „doctorul” meu personal...de obicei.. Dar am și părți în care orgoliul meu câștigă și distruge părțile inocente pentru a-i face loc .. unei persoane reci ce e în stare de orice pentru o răzbunare.Dar am și părți ce nu sunt dominate,am părți ce sunt pline de cicatrici,dar prin care iubesc.Urme lăsate de „el”,cel din trecut.
Încerc să fac totul bine acum,încerc să ...................... dar nu pot.Nu pot când trecutul mă ajunge mereu din urmă și mă doare.Iubesc..și doare.Doare..dar de cele mai multe ori fericirea acoperă orice urmă de durere.
E prea mult „haos organizat” în interiorul meu.
„Copilă ce devine femeie.Inocență ce dispare.O „ea” nepăsătoare.”
