Nu mai pot empatiza.Pur și simplu mă transform și spun ceea ce ar spune un psiholog.
Sunt egoistă.
Mă gândesc numai la mine,la binele meu.Nu-mi pasă de ceilalți,de durerea lor sau de fericirea lor.Dacă mie îmi e bine,ei pot să sufere !
„Cerul gri și aerul ce-mi pătrunde sfâșietor în nări.Pietre ascuțite,reci îmi străpung picioarele ude.Apa râului coboară cu putere în valea fără vlagă.Trupuri însângerate ale soldaților zac uitate într-o groapă.O tânără domniță,cu rochia sfârtecată de vreme,obrajii roșii și ochii-nlăcrimați își strigă iubitul pierdut pe câmpul de luptă.Crengi se rup în vâlvătaia vântului și cad pe-un așternut rece de frunze.Ochii mei verzi au pierdut albastrul ochilor tăi.Trupul tău fragil,de sticlă l-am doborât cu un suflu al disperării.Îți caut chipul,dar acum cerul e negru și aerul otrăvitor.Picioarele-mi sunt doar o bucată de carne dureroasă.Râul a secat,soldații sunt doar praf în vânt.Domnița zace muribundă,aproape goală,palidă și stearpă de orice sentiment.Rămâne cenușa-n amintirea crengilor și albastru-n amintirea ochilor tăi.”
„Copilă ce devine femeie.Inocență ce dispare.O „ea” nepăsătoare.”
