O să
găsesc cândva puterea să trec peste iubirea asta ce mă ucide încet,lent.
Oare
„el” când o să aibă curajul să recunoască faptul că nu o să fie niciodată
singurul ? Mă doare..mă doare să știu că pentru „el” sunt unica ; și pentru
mine..mai există cineva..ceva.Amintirea unui fost,amintirea unei foste iubiri
ce se agață de sufletul meu și nu-mi dă drumul.
Aș vrea
să arunc amintirea lui,amintirile noastre undeva într-un colț al sufletului,să
le închid acolo și să uit de ele.
Mi-e
greu..mi-e greu să-i iubesc pe amândoi.Să mi se ceară și să nu pot să dau așa
cum ar trebui..mult – nu înjumătățit - și cu ușurință – nu cu greutatea ce îmi
apasă sufletul.
Vreau
să îi ofer tot ce am eu mai bun,merită fiecare părticică pură și nevinovată din
mine,doar că..nu pot acum.Am vrut să îmi închid sufletul,să las sentimentele la
o parte după ce au fost torturate..să le las să se vindece..
Dar a
apărut el,s-a infiltrat..și exact ca un hoț mi le fură încet..pe zi ce
trece,tot mai mult.Partea bună ? Îmi repară fiecare parte stricată,fiecare
sentiment lovit..îmi vindecă sufletul rănit.
Cu o
floare nu se face primăvară,dar cu un zâmbet ziua poate deveni mai bună.Devin
dependentă de el,de zâmbetul ce mă înseninează și de ochii verzi în care mă
pierd de fiecare dată.
Și totuși..încă
sunt dependentă de „celălalt”..un fel de drog,ce mă omoară.Am nevoie de el,am
nevoie să îl mai aud..măcar odată.Deși..mă distrug.
O
iubire ce îmi face rău .. alta ce mă vindecă.Am nevoie de ambele,dar pot avea
doar una..
Idioată..
!
„Copilă ce devine femeie.Inocență ce dispare.O „ea” nepăsătoare.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu