Ceva simplu..maybe...

Și acum scriu doar pentru a mă descărca de durerea ce îmi apasă sufletul.Scriu ceea ce „văd” pe calea pustie a sufletului meu.Încerc să elimin monotonia asta melancolică ce a sporit cumva în seara asta.
Cine știa că simple cuvinte pot provoca răul de sine?Am spus ceva ce nu am vrut..ceva ce am crezut ca e doar de moment,dar m-am înșelat.
Nu pot folosi nici zâmbetul fals în dureroasa tăcere a sufletului meu.Părerile mele nu contează,tristețea ce am scris-o cu cenușa fericirii mele pe o foaie de iubire nu contează..Nimicul absolut - nu contează.
Un „te iubesc” spus cu o picătură de sânge ce se prelinge ușor pe trupul copilului din inima mea,ce a rămas cumva.Acel copil ce nu știe ce e ura..acel copil ce nu a aflat încă ce e disprețul..acel copil ce nu o să descopere prea curând ce înseamnă să nu te încrezi în tine..copilul ce nu o să afle acestea niciodată,sper..
Un „te urăsc” mut ce nu trebuia să primească nici măcar o unitate de sunet.Un „te urăsc” ce trebuia să rămână în ascunzișurile sufletului alături de demonul ce mă chinuie în fiecare seară pe ritmul orchestrei formate din păsările călătoare ce mi-au furat câte un sentiment.
Și din ceva simplu..au apărut..aberații ?!


„Copilă ce devine femeie.Inocență ce dispare.O „ea” nepăsătoare.”


ps. : Un text plin de metafore..înțelese de puțini.Un text ce unii îl consideră un rod al imaginației mele,dar pt mine este un joc de cuvinte prin care..transpun fiecare sentiment.