Ceva s-a schimbat.

Ceva s-a schimbat în interiorul meu.Am devenit mult mai nepăsătoare decât înainte.Acum exist doar eu.Și când trebuie să fiu alături de cineva..plec,arunc cuvinte în neștire sau..devin asemeni unui psiholog.
Nu mai pot empatiza.Pur și simplu mă transform și spun ceea ce ar spune un psiholog.
Sunt egoistă.
Mă gândesc numai la mine,la binele meu.Nu-mi pasă de ceilalți,de durerea lor sau de fericirea lor.Dacă mie îmi e bine,ei pot să sufere ! 

„Cerul gri și aerul ce-mi pătrunde sfâșietor în nări.Pietre ascuțite,reci îmi străpung picioarele ude.Apa râului coboară cu putere în valea fără vlagă.Trupuri însângerate ale soldaților zac uitate într-o groapă.O tânără domniță,cu rochia sfârtecată de vreme,obrajii roșii și ochii-nlăcrimați își strigă iubitul pierdut pe câmpul de luptă.Crengi se rup în vâlvătaia vântului și cad pe-un așternut rece de frunze.Ochii mei verzi au pierdut albastrul ochilor tăi.Trupul tău fragil,de sticlă l-am doborât cu un suflu al disperării.Îți caut chipul,dar acum cerul e negru și aerul otrăvitor.Picioarele-mi sunt doar o bucată de carne dureroasă.Râul a secat,soldații sunt doar praf în vânt.Domnița zace muribundă,aproape goală,palidă și stearpă de orice sentiment.Rămâne cenușa-n amintirea crengilor și albastru-n amintirea ochilor tăi.”

„Copilă ce devine femeie.Inocență ce dispare.O „ea” nepăsătoare.”