Acum..vreau să te văd,dar știu că nu se poate.În același timp vreau să te uit,dar scriu despre tine.Amintirea ta poartă o luptă cu mintea mea în fiecare minut..așa e și acum..amintirea ta câștigă!Nu iar..
Încep lupta cu mine.Încerc să mă conving singură că s-a terminat totul,că nu mai există „noi”,că nu mai este speranță..încerc,chiar o fac..
Îmi e milă de mine,îmi e milă de sufletul meu!Îmi e milă de mine pentru că am devenit jalnică,patetică,penibilă așa cum ai spus și tu.Îți mulțumesc pentru cuvintele astea,mi-ai spus ceva ce știam deja..dar nu vroiam să aud de la tine.Era în ordine dacă îmi spunea altcineva,dar nu tu..așa,m-ai închis într-o cameră și ai dat drumul muzicii la maxim până am început să sângerez..da,toată durerea a venit ușor-ușor,din ce în ce mai mult, doar din cauza unor cuvinte spuse de tine.
Îmi e milă de sufletul meu pentru că e cel care are cel mai mult de suferit.Pe el l-ai împins de pe o stâncă într-o groapă fără fund.El a preferat să închidă ochii,nu vroia să creadă că tu ești cel care îi face rău.Simțea cum totul se întunecă,simțea frigul din ce în ce mai mult.A ales să deschidă ochii într-un final.A privit în jos..jos îl așteptau mici cuțitașe ce aveau să-i străpungă „trupul” fragil.Dar înainte să ajungă la capăt,s-a prins de ceva.Acel ceva l-a salvat.Era speranță.Speranța că tu îl vrei înapoi și speranța că tu încă îl iubești pe el și trupul fără vlagă ce se presupune că-i este casă.Se întâmplă ceva..săracul meu suflet..sprijinul lui se destramă..va cădea..Ajunge din ce în ce mai jos,întunericul este din ce în ce mai mare,îi este frig și nu este nimeni să-l ridice,nimeni să-i lumineze calea spre ieșire,nimeni să-l încălzească..nu e nimeni lângă el.Simte cum este străpuns încet de cuțite.Sângerează.Îl simt cum sângerează.Încerc să-l ajut,să-i aduc pe cineva să fie lângă el și să-i dea putere,dar..nu vrea.Te vrea pe tine.Îi este dor de tine.O scânteie..da,o scânteie.În sfârșit!Dar stai..ce se întâmplă?!Nu,nu e scânteia ce îi trebuie,nu e aia!Are lumină în jur acum,o lumină care o să-l cuprindă în curând și o să-l distrugă ușor-ușor.Ce nu putea vedea din cauza întunericului,vede acum..multe chipuri în jurul său.Multe zâmbete..zâmbete șterse.Cu , cât se apropie focul de el,cu atât se înfig cuțitele în fragilitatea sa,și cu atât mai mult zâmbetele din jur devin mai reale,mai răutaciose.Îl cuprinde focul,îl străpung cuțitele,apar și priviri triste ce se alătură zâmbetelor..El e naiv,e singur,e mititel,încerc să-l ajut,dar e prea târziu.Se stinge încet..încerc să-l aduc la viață,nu pot..Am simțit toate astea,am suferit alături de el..am murit alături de el..din cauza ta!
Spune-mi..mă mai iubești acum?Mă mai iubești când nu mai simți căldura ce ți-o dăruiam cândva?Mă mai iubești acum când chipul meu e rece?Mă mai iubești acum când privirea-mi e de gheață?Mă mai iubești acum când nu mai pot să te completez?Spune-mi!Mă mai iubești?
Acum..mă văd pe mine.Acolo unde nu ar fi trebuit să fiu.Chipul îmi e la fel de rece ca o iarnă ce nu se mai termină.Are culoarea ghioceilor,dar și naivitatea lor.Da,mi-a rămas naivitatea pe chip.Oare de ce?!Buzele îmi sunt amorțite și albastre..Nu vor să se miște.Nu vor să-ți vorbească.Oare de ce?!M-am schimbat..tu m-ai schimbat!Se spune că prea mult rău schimbă sufletul unei persoane..tu mi-ai făcut atât de mult rău încât mi l-ai ucis,m-ai despărțit de sufletul meu!
Aud stropii de ploaie cum lovesc pământul.Acum nu mai simt nimic legat de asta.Înainte ploaia îmi aducea aminte de tine,îmi povestea despre tine,îmi dădea speranțe..acum nimic..sunt la fel de rece ca ploaia..Aș vrea să pot spune că și sentimentele-mi sunt reci,dar nu pot..e ca și cum aș vorbi despre spiriduși,despre ceva ce nu există..deci nu,nu o să vorbesc despre sentimentele mele.O să vorbesc despre ale tale.Dacă există.Dar nu cred.Dacă m-aș decide să vorbesc despre sentimentele tale ar fi ca și cum m-aș decide să vorbesc despre Dumnezeu..doar cred că există,dar nu am nicio certitudine că e așa.
Urăsc felul în care te iubeam,urăsc tot ce îmi aduce aminte de tine,urăsc persoana ta,te urăsc pentru că mi-ai ucis sufletul..și te urăsc pentru că mă faci să mint,mă faci să mint persoanele importante mie,mă faci să mă mint pe mine!
Aș vrea să te uit.....
„Copilă ce devine femeie.Inocență ce dispare.O „ea” nepăsătoare.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu